Lecția 2 – Metode și tehnici de evaluare. INTERVIUL

În cadrul acestei lecții veți afla care sunt metodele și tehnicile de evaluare și caracteristicile acestora – analiza documentară, observația, interviul.

Metodele și tehnicile de evaluare sunt:

  • Analiza documentară;
  • Observația;
  • Interviul – intervievarea subiectului probațiunii, altor surse (familia, reprezentanți ai autorităților publice, specialiști din comunitate: medici, psihologi, cadre didactice etc.);
  • Convorbirea telefonică.

În procesul de evaluare, consilierul de probațiune utilizează o metodă extrem de importantă, punct de plecare în utilizarea altor metode: analiza documentară. 

Analiza documentară constă în studierea unor documente (dosar penal, referat presentințial, caracteristici etc.), documente electronice (rețea electronică interinstituțională);

Documente pot fi puse la dispoziția consilierului de către persoana evaluată (de exemplu, documente cu privire la starea de sănătate, veniturile familiei etc.), iar altele pot fi obținute de către consilierul de probațiune de la diferite instituții (școală, autorități locale, poliție, medic etc.).

Observația – act de urmărire și descriere cu caracter sistematic a comportamentului și evenimentelor ce au loc în mediul social natural.

Observația poate fi structurată și nestructurată.

Observația este structurată dacă se utilizează explicit planuri pentru selecția, înregistrarea datelor.

Observația este nestructurată dacă aceste procese sunt implicite și emergente.

Observația, în unele situații, oferă indici mult mai relevanți decât ceea ce se comunică.

Spre exemplu, se comunică că relațiile în familie sunt bune, însă observarea modului de interacțiune între persoanele intervievate atestă contrariul (manifestarea nepoliteții, desconsiderării). Consilierul de probațiune se va  concentra asupra mesajului verbal pe care îl transmit persoanele cu care interacționează , însă va acorda atenție deosebită elementelor ce țin de comunicarea non-verbală (poziția corpului, orientarea privirii, îmbrăcămintea etc.).

Observația se dovedește a fi utilă în obținerea de informații în cadrul derulării întrevederii la domiciliul persoanei evaluate (observarea standardului de viață al familiei, condițiilor de locuit, a vecinătății, alte elemente).

Prin intermediul acestei metode – observația, se urmăresc în special reacțiile emoționale ale subiecților la diferitele întrebări, completând astfel caracterizarea tabloului psihologic al acestora.

Interviul este o tehnică ce presupune o succesiune de întrebări şi răspunsuri, mai mult sau mai puțin ghidată de către consilier, ce urmărește atingerea unui scop clar formulat inițial. 

SCOP: 

  • informațional – de obținerea datelor privind persoana, mediul social și familial, contextul său de viață care a facilitat apariția comportamentului infracțional etc.;
  • de evaluare – pentru surprinderea unor aspecte importante privind motivația persoanei pentru schimbare, perspectivele de reintegrare, intervenție.

 

TIPURILE DE INTERVIURI sunt diferențiate:

  • după genul convorbirii: interviu față în față sau prin telefon;
  • după numărul de participanți: interviu individual și de grup;
  • după nivelul de structurare al întrebărilor:

– interviul structurat, desfășurat pe baza unui ghid de interviu predefinit, caracterizat printr-un nivel înalt de structurare, intervievatorul neavând posibilitatea de a interveni în schimbarea succesiunii întrebărilor ori de a adresa întrebări suplimentare față de cele prevăzute în ghidul de interviu;

– interviul nestructurat, ce are la bază un set de arii de investigație, intervievatorul formulând preponderent întrebări deschise persoanei intervievate, încurajând-o să își prezinte opiniile, gândurile sau sentimentele; 

– interviul semistructurat, presupune investigarea unor teme stabilite dinainte (ca în interviurile structurate), deși întrebările și succesiunea acestora nu sunt prestabilite (ca în interviurile nestructurate). Acest lucru permite cursivitate în derularea interviului, începerea interviului cu ce crede mai potrivit consilierul și continuarea cu ceea ce apreciază că este mai adecvat în funcție de particularitățile cazului. Acest tip de interviu este folosit în procesul de evaluare.

Interviul are loc, de regulă, în cadrul unei întrevederi.

Aceste două tehnici, întrevederea şi interviul se deosebesc esențial: 

  • întrevederea se apropie mai mult de tehnica observației, oferind în esență informații cu valoare de fapte. 
  • interviul se apropie, prin natura lui, de tehnica chestionarului, oferind, ca şi acesta, opinii.
  • Realizarea ghidului de interviu

Ghidul de interviu constă într-o succesiune de întrebări structurate în jurul unor unități tematice de interes pentru consilierul de probațiune, ce are ca scop direcționarea interviului pentru obținerea informațiilor necesare relevante din perspectiva evaluării şi intervenției în cazul subiectului.

  • Pregătirea spațiului în care se va realiza interviul

Presupune construirea unui cadru favorabil dezvăluirii și deschiderii persoanei intervievate (trebuie să fie înlăturate sursele de zgomot, ce ar distrage atenția persoanei intervievate; încăperea destinată desfășurării interviurilor trebuie să fie dotată cu minim o masă şi două scaune, spre a se evita crearea barierelor fizice).

Interviul, de regulă, are loc şi durată stabilită. 

În general, interviul durează aproximativ 1 oră.

Locațiile în care se pot desfășura interviurile în scopul realizării evaluării:

  • la biroul de probațiune;
  • la domiciliul persoanei evaluate.

 

REGULI ce se impun a fi respectate înainte de începerea interviului:

1. Explicarea scopului interviului: obținerea informației despre persoana evaluată, familie, mediu social ş.a., în vederea aprecierii situației, realizării unor acțiuni de supraveghere, oferirii de asistență în raport cu nevoile şi problemele persoanei; 

2. Clarificarea limitelor confidențialității: trebuie să i se comunice că toate informațiile solicitate sunt de interes strict profesional, iar accesul altor persoane sau instituții la aceste date este limitat;

3. Importanța veridicității informațiilor.

  • Faza introductivă a interviului

În această fază este necesar ca la întrebările de început să se răspundă ușor, să fie preponderent factuale, să se asigure o trecere treptată la aspectele mai profunde ale temei analizate.

În faza introductivă întrebările urmăresc:

– socializarea persoanei evaluate în rolul de intervievat;

– încurajarea persoanei să împărtășească informații factuale;

– direcționarea persoanei intervievate.

Tehnicile utilizate sunt: chestionarea, ascultarea activă, încurajarea, parafrazarea, oferirea de feedback.

  • Faza de mijloc

Faza de mijloc a interviului presupune investigarea profundă a unităților/ariilor tematice – faza în care are loc îndeplinirea scopului interviului. 

În această fază întrebările se centrează pe explorarea unor aspecte mai sensibile ale experienței de viață a persoanei, a căror expunere se asociază cu trăiri mai intense, mai profunde.

Tehnicile folosite în această fază sunt: ascultarea activă, oferirea de feedback, concretizarea, clarificarea şi confruntarea.

  • Faza finală

Partea finală a interviului se axează pe revizuirea a tot ceea ce persoana evaluată a prezentat, astfel încât să se evidențieze ce teme au fost complet abordate, ce aspecte sunt neclare, ce necesită o explicitare suplimentară.

Tehnicile utilizate la aceasta fază: sumarizarea, clarificarea, oferirea de feedback.

Tipuri de întrebări: întrebări deschise, întrebări închise; întrebări de explorare; întrebări de clarificare-concretizare; întrebări de conducere, direcționare.

  • Întrebările deschise sunt cele la care nu se răspunde cu ușurință, prin „da/nu” sau cu răspuns scurt. 

Întrebările deschise invită la elaborarea și reflectarea mai profundă asupra unei probleme, explorarea profundă a gândurilor, sentimentelor. Întrebările deschise creează un impuls, utilizat pentru a ajuta persoana să exploreze motivele și posibilitatea schimbării.

Exemplu: Ce credeți despre… Vorbiți-mi despre…

  • Întrebările închise sunt utilizate pentru: 

– verificarea unor date factuale şi determină obținerea unor răspunsuri scurte din partea persoanei intervievate,

– când situația devine confuză şi e nevoie de spor de claritate.

Exemplu: Considerați că este o muncă dificilă? Câte persoane au fost implicate?

  • Întrebările de explorare se folosesc pentru a obține informații detaliate cu privire la subiectul investigat.

Exemplu: Cine? Unde? Când

  • Întrebările de clarificare-concretizare sunt utilizate când:

– nu este clară relevanța conținutului,

– este nevoie să se clarifice un conținut ambiguu.

  • Întrebări de conducere, direcționare se utilizează pentru direcționarea interviului, sugerează intenția de a trece la explorarea unui nou subiect.

Exemplu: Descrierea Dumneavoastră a fost foarte utilă. Acum, ce puteți să-mi spuneți despre… Ați spus mai devreme… Puteți să-mi descrieți cum s-a întâmplat?

Întrebări ce trebuie evitate:

  • Întrebări multiple – mai multe întrebări exprimate în același timp. Utilizarea acestora poate crea confuzii.

Exemplu: Ce ați făcut mai întâi şi cum ați luat această decizie?

  • Întrebări care exprimă dezaprobarea – arată persoanei intervievate dezacordul consilierului față de cele relatate. Aceste întrebări determină persoana evaluată să devină defensiv, să se închidă în sine şi să ascundă anumite informații. 

Exemplu: Cum ați putut face una ca asta? Nu v-ați gândit că nu e bine ce faceți?

  • Întrebări care sugerează răspunsul – sunt întrebări a căror formulare conține răspunsul așteptat sau generează tendința persoanei evaluate de a oferi un răspuns dezirabil.

Exemplu: Sunteţi de acord … ? Regretați ceea ce ai făcut?

Întrebările trebuie să fie: comprehensibile, lipsite de ambiguitate, suficient de scurte (întrebarea nu trebuie să fie mai lungă de două propoziții). 

ASCULTAREA ACTIVĂ – această tehnică presupune receptarea activă a mesajului şi aprofundarea domeniilor investigate.

Tehnici de ascultare activă:

  • Parafrazarea constă în reformularea spuselor persoanei consiliate pentru a verifica înțelegerea corectă a punctului de vedere exprimat.

Exemplu: Spuneți deci că … Cu alte cuvinte …

  • Reflectarea: exprimarea consilierului reflectă ca o oglindă situaţia relatată de persoana evaluată. 

Exemplu: Ceea ce spuneți este că …

  • Sumarizarea: rezumarea faptelor, sentimentelor, ideilor, gândurilor exprimate explicit şi implicit pe parcursul interviului. Are rolul de a verifica modul în care consilierul a înțeles cele exprimate de persoana evaluată. 

 

ÎNCURAJAREA – sunt intervenții ale intervievatorului ce au rolul de a motiva persoana de a continua să vorbească şi include elementele verbale, precum: Deci…, Hm…, Şi atunci…, Continuă, te rog …

 

CLARIFICAREA – oglindește ce a spus persoana intervievată.

Efectele clarificării:

– ajută persoana, clientul, să-şi restructureze relatarea;

– sporește înțelegerea cognitivă;

– ajută la verificarea înțelegerii relatării.  

 

CONFRUNTAREA – pune față în față elementele contradictorii din relatarea persoanei intervievate, oferind vizibilitate şi claritate.

  • În evaluarea fiecărui caz, metodele și tehnicile se vor fi folosi în proporții diferite.
  • Interviul, observarea comportamentelor nonverbale, sporește cantitatea și calitatea informațiilor.
  • În procesul evaluării se folosește interviul semistructurat, în cazul căruia prestabilite sunt doar temele în jurul cărora se poartă discuția. 
  • Metodele adecvate de intervievare şi pregătirea prealabilă a interviului asigură un rezultat optim interviului.